Dr. Costache

Am terminat Facultatea de Medicină asumându-mi jurământul lui Hippocrates. Pe tot parcursul formării mele ca medic specialist de medicină internă și al practicii mele în acestă specialitate, am trăit având credința că pot vindeca oameni.

Am înțeles curând că nu tratatele de medicină sau schemele terapeutice cuprinzând cele mai noi medicamente vindecă. Am înțeles că avem un corp dotat cu o inteligență care guvernează imbolnăvirea și vindecarea. Am înțeles că avem o minte care coordonează și influențează toate procesele care se petrec în corp. Mai presus de toate am înțeles că trebuie să iubim și să respectăm fiecare celulă a corpului nostru, înclinâmdu-ne în fața ”liberului arbitru”.

Peste 25 de ani de studii și practică medicală m-au ajutat să inteleg și să cred cu toată ființa mea că unica sansă de ne vindeca este aceea de a ințelege corpul ca un ”intreg”, perfect funcțional, avânt toate cunoștiintele și resursele de a se vindeca.

Rolul meu ca medic este acela de a sprijini corpul în aceast proces de vindecare sporindu-i resursele, ajutându-l să se curețe și să se reechilibreze, întărindu-i forța de apărare si vindecare și nu în ultimul rând, asigurându-i liniștea necesară refacerii.

În ultimii ani am studiat și aplicat terapia Gerson  care este, din punctul meu de vedere, baza oricărei terapii integrative deoarece realizează o detoxifiere si o refacere a rezervelor funcționale ale corpului cu ajutorul unui sistem nutrițional și depurativ complex. La această terapie am adăugat efectul unor tratamente intravenoase si alte terapii moderne, dovedite ca având efect în terapia cancerului și a bolilor cronice degenerative.

Din acest punct de vedere baza oricărei terapii o reprezintă DIETA. Dieta stă la baza terapiei Gerson. Părintele medicinii, Hippocrates, spunea : ”Lasați mâncarea să vă fie medicament și medicament să vă fie mâncarea”.

Cancerul, ca și multe alte boli cronice degenarative ale ficatului, pancreasului,  inimii, nervilor si mușchilor, sunt ”hrănite” de incapacitatea tractului gasto-intestinal și a celulelor de a bsorbi substanțe nutritive și a elimina toxicitatea de la nivel celular.

De unde vine această toxicitate? Din anii mulți în care nu am acordat atenție conținutul meselor noastre, felului în care mânmcăm, lichidelor pe care le bem, odihnei, somnului și nu în ultimul rând, stresului și fricilor care ne bombardează zilnic. Toate aceste lucruri cresc stresul oxidativ din fiecare celulă a corpului nostru și scad puterea sistemului nostru imunitar de luptă și capacitatea celulelor de a se vindeca.

Celulele au nevoie de energie pentru vindecare și regenerare și carbohidrații sunt principala noastră sursă de energie. Degenerarea apare dacă celulele și țesuturile sunt distruse de hormonii gluco-corcicoizi și proteinele și grăsimile sunt folosite ca principală sursă de energie. În acest caz ”mașina” perfectă a corpului nostru este alimentată cu cel mai inferior și murdar combustibil.

Alimentele precum fulgii de ovăz, cartofii, legumele și fructele bio, reprezintă surse de combustibil curat care asigură energia necesară refacerii celulare. Ele trebuiesc consumate in cantități mari deoarece cunt sărace in calorii.

Pentru a putea inversa sindromul de distrugere a celulelor normale, prezent în cancer și în toate bolile grave, trebuie să eliminăm din dietă, aproape total, sarea, grăsimile și proteinele. Ele sunt foarte importante pentru menținerea stării de sănătate și a metabolismul celular normal. Respectarea dietei asigură necesarul de proteine, sare și grăsimi deoarece există multe alimente vegetale bogate in astfel de nutrienți. In plus dieta vegetariană asigură cantități mari de potasiu ceea ce determină conversia componentelor macro-celulare in componente normale ceea ce are ca efect restructurarea apei intracelulare, îmbunătățirea conținutului de apă intracelular și împiedicarea deshidratării celulare.

Deoarece în procesul de vindecare și refacere corpul are nevoie de un aport crescut de vitamine, minerale, enzime, elemente fito-chimice și lichide, SUCURILE proaspete din legume si fructe reprezintă o componentă importantantă al regimului alimentar. In cadrul terapiei Gerson se beau pană la 13 sucuri, a 250ml, pe zi.

Pacienții bolnavi de cancer și alte boli cronice, degenerative, au întotdeauna o suferintă a tractului gastrointestinal și dificultăți în digerarea și absorbția alimentelor ca urmare a scăderii producției de acid gastric și enzime digestive.Din acest motiv cantitatea mare de vitamine, minerale și enzime de care corpul are nevoie în lupta lui pentru vindecare, poate fi furnizată prin ingerarea unei cantitați importante de sucuri de legume și fructe care asigură cea mai ușor absorbabilă și utilizabilă formă de nutrienți. În plus ele sunt bogate în enzime, care absorbite, in cavitatea bucală și esofag, sunt o adevărată ”forță vitală” pe care natura ne-o oferă. Cea mai bună variantă de preparare a sucurilor o reprezintă tocarea fină și apoi presarea sau stoarcerea ”înceată”, în aparatele cu melc. Acest mod de a produce sucuri asigură cea mai mare cantitate de vitamine, minerale și enzime deoarece centrifugarea, provocând creșterea temperaturii și creărea unei elecricități negative in jurul membranei celulare, determină extragere ineficientă a nutrienților necesarii si distrugerea enzimelor oxidative. De asemenea obținerea sucurilor prin metoda centrifugării nu asigură extragerea sucurilor din frunze și astfel aceste aparate nu pot fi folosite la prepararea sucurilor ”verzi”, sursă foarte importantă de fier, magneziu, clorofilă – substanță similară hemoglobinei umane-, și enzime oxidative.

Principalele legume și fructe folosite în prepararea sucurilor sunt: măr, morcov, salată verde, frunze tinere de sfeclă, pătrunjel, păpădie,grâu verde, varză roșie, sfeclă roșie, rădăcină de pătrunjel și țelină, ardei gras verde.

Morcovii au un important efect detoxifiant. Beta-carotenul conținut în sucul de morcovi are proprietatea de a extrage toxinele din celule. De asemeni sucul de morcovi are efect de sustinere și stimulare a fucției ficatului.

Merele, prin conținutul mare de acid malic si pectine solubilizează și extrag mai mulți nutrienți din vegetale și au un puternic efect de stimulare a sistemului imunitar.

Sucul de sfeclă roșie are un rol important în circulație și este o sursă importantă de acid folic, vitamine B și antioxidanți fiind o sursă importantă de energie și vitalitate.

Felul în care ele se combină și cantitatea de suc care se bea zilnic se stabilește în funcție tipul de cancer, sau de boală, de gradul de evoluție și complicațiile existentente.

In tratamentul cancerului și al bolilor cronice degenerative, un capitol important îl reprezintă detoxifierea întregului corp iar în acest proces esențial este administrarea de clisme. Terapia Gerson folosește CLISMA CU CAFEA. Pacienții cu cancer sunt sever intoxicați și absorbția maselor tumorale, care se distrug, cresc gradul de intoxicare. Dieta vegetariană cu multe sucuri, bogată în vitamine, minerale și nutrienți, determină mobilizarea toxinelor intracelulare care, prin intermediul sângelui, ajung în ficat ducând la ”sufocarea” lui.

Principalul scop al clismelor cu cafea este dezintoxicarea ficatului. Cafeaua absorbită la nivelul rectului prin venele hemoroidale, ajunge prin intermediul circulației porte la ficat si vezica biliară. La acest nivel cafeau stimulează producerea si eliminarea bilei, insoțită de toxinele acumulate la acest nivel, datorită dilatării canalelor biliare.

Clismele cu cafea au ca efect și reducerea durerii, a tensiunii nervoase si a depresiei având un efect ușor sedativ. Uneori după clismă, datorită eliberării unei mari cantități de bilă toxică care refluează in stomac, poate apare o senzație de greață sau balonare care cel mai adesea cedează la ingestia de ceai de mentă.

Clismele cu cafea sunt cele care ajută și la întărirea sistemului enzimatic hepatic si al intestinului subtire, al cărui principal rol este acela de a transforma și neutraliza cele mai multe toxine tisulare, poliamide, amoniac, toxine nitrogenate, toate având ca efect distrugerea membranelor celulare normale. Numărul de clisme administrate zilnic și frecvența acestora depind de diagnostic și starea clinică a bolnavului.

Pentru a susține organismul în lupta sa cu boala am adăugat la tratament administrarea unor SUPLIMENTE MEDICALE. In cadrul terapie Gerson se administrează, printre altele:

Potasiu– sub formă de săruri de potasiu, al căror rol este restabilirea metabolismului celular normal, reducertea edemelor și, foarte important, tratarea sindromului de distrugere tisulară.

Lugol, 5%- datorită conținului în iod, are rol important în diferențierea celulară și susține glanda tiroidă în producerea hormonilor tiroidieni.

Hormoni tiroidieni care stimulează replicarea mitocondrială, crește metabolismul, oxidarea și energia, favorizând distrugerea tumorală.

Niacin, sau viamina B3 – îmbunătățește circulația, crește capacitatea de oxidare la nivel celular și stimulează producerea de energie liberă, ATP.

Enzimele digestive și pancreatina – au rol important în susținerea digestiei și în distrugerea, digerarea, tumorilor potențând atacul sistemului imunitar asupra celulelor canceroase. Pancreatina joacă astfel un rol esențial în distrugerea învelișului membranelor celulare canceroase dând astfel posibilitatea sistemului imunitar să le recunoască și să le distrugă.

Capsulele care conțin extract de ficat sau silimarină – au rolul de a susține refacerea și funcționarea ficatului, organul principal de luptă pentru refacerea organismului.

Coenzima Q10 – are un rol important în nutriția și respirația celulară. Are rol critic în funcționarea mitocondriilor intracelulare și in producerea ATP și a ratei energetice intracelulare

Vitamina B12 – ajută la formarea celulelor sanguine, a eritrocitelor (celulele roșii), a granulocitelor si trombocitelor. O sursă naturală de vitamina B12 este Spirulina și drojdia de bere.

Uleiul de in – bogat în acizi grași esențiali, linolenic și linoleic și în omega 3, are rol important in transportul oxigenului în interiorul celulei, stocarea energiei intracelulare, îndepărtarea toxinelor solubile în grăsime ami ales din ficat, ajută la transportul vitaminei A și la îndepărtarea excesului de colesterol.

Una dintre cele mai eficace terapii în tratamentul cancerului este administrarea intravenoasă de vitamina C. VITAMINA C este o alternativă netoxică la chimioterapie, pe care eu o folosesc în tratamentul bolnavilor cu cancer.

Incepând cu anul 1976, pornind de la studiile lui Linus Pauling, vitamina C administrată intravenos este folosită în tratamentul bolnavilor cu cancer. Vitamina C, acidul ascorbic, este un antioxidant major, solubil în apă care reduce durerea si inflamația în procesele de ulcerație tumorală. Deși în mod obișnuit vitamina C funcționează ca antioxidant ea poate avea și efect pro-oxidant, ducând la distrugerea țesuturilor tumorale. Acesta este efectul asemănător chimioterapiei fară a avea efectele secundare ale acesteia.

Vitamina C, în doze mari administrată intravenos, transformă radicalii liberi în peroxid de hidrogen (apă oxigenată) care distruge membrana celulară, dacă nu este neutralizată de o enzimă numită catalază. Studiile au arătat că celulele canceroase au de 10 – 100 ori mai puțină catalază decât celulele normale și de aceea sunt mai sensibile la acțiunea peroxidului de hidrogen. Vitamina C se acumulează în tesuturile tumorale solide în cantitate mai mare decât în tesutul normal înconjurător. Acumularea vitaminei C cu predilecție în țesutul canceros ridică problema ineficacității chimioterapiei datorită efectului anti-oxidant al vitaminei C. Din acest motiv nu se administrează vitamina C sau alți antioxidanți concomitent cu chimioterapia.

Pentru a putea distruge celulele canceroase concentrația plasmatică de vitamina C trebuie să atingă 300-400 mg la 100ml sânge. Aceste concentrații se ating administând cantități mari de vitamina C, cel puțin 3 săptămâni. Cantitatea și frecvența administrării depinde de tipul de cancer, de stadiul de evolutie și de starea pacientului.

Pentru terapia metabolică a cancerului eu folosesc, alături de enzime proteolitice, vitamine, minerale, imunostimulante și vitamina B17.

VITAMINA B17, cunoscută și sub numele de  Amigdalina sau Laetril,  este un agent chimioterapic natural care se găsește în peste 1200 de plante, în mod special în semințele unor fructe : caisă, piersică, prună și măr. Din punct de vedere chimic este un diglicozid care conține un radical cianid extrem de bio-accesibil. Asta înseamnă că el penetrează membrana celulară atingând concentrații mari intracelular.

Numeroase cercetări au dovedit că administrarea vitaminei B17,amigdalina, este sigură și lipsită de toxicitate deși ea a fost controversată inițial. Celulele normale din corp conțin o enzimă, numită rodonază, care neutralizează amigdalina. Această enzimă nu permite amigdalinei să elibereze radicalul cianid în celulele normale. În acest fel, în celulele sănătoase, amigdalina eliberează numai glucoză, oferind celulei energie. Celulele canceroase nu conțin această enzimă. In celulel canceroase amigdalina este activată și eliberează radicalul cianid determinând distrugerea celulei canceroase. Iată de ce când se administrează vitamina B17 (amigdalina) celulele canceroase sunt distruse și celulele sănătoase nu sut afectate.

Studiile au arătat de asemeni că vitamina B17 care atacă celulele canceroase se transformă într-un silicat care seamănă cu aspirina și care contribuie mult la controlul durerii.

Administrarea vitaminei B17 combate durerea, crește apetitul, creste energia, rezistența și starea de bine.

Cel mai eficient tratament cu vitamina B17 este cel intravenos dar ea se poate administra si sub formă de tablete sau cremă.

Cantitatea și protocolul de administrare se stabilește în funcție de tipul de cancer, de stadiul acestuia si de starea pacientului.

O altă metodă pe care o folosesc în terapia cancerului este OZONOTERAPIA.

Tumorile canceroase sunt slab vascularizate si celulele canceroase au un metabolism sărac în oxigen. În lipsa oxigenului ele produc o cantitate mare de acid lactic prin transformarea glucozei. Acest lucru face ca interiorul celulei să aibă un pH normal dar exteriorul este acid. Această hipoxie a tumorilor stimulează angiogeneza, nediferențierea celulară și apariția metastazelor. În concluzie celule canceroase trăiesc și se inmulțesc într-un mediu sărac în oxigen și acid. Din acest punct de vedere una dintre cele mai eficiente metode de distrugere a celulelor canceroase este” oxigenarea” acestora. Cea mai eficientă metodă de creștere a concentrației de oxigen la nivelul tumorilor este ozonoterapia. Ea determină oxigenarea hemoglobinei si astfel crește cantitatea de oxigen livrată tumorii canceroase ajutând și la corectarea anemiei.

Un alt efect al ozonoterapiei este acela de stimulare a sistemului imunitar prin producerea de citokine și limfocite care atacă și distrug celulele canceroase.

Ozonoterapia imbunătățește metabolismul celular și induce o stare de bine prin activarea sistemului neuroendocrin.

Ozonoterapia se poate administra prin autohemoterapie, pe calea intrarectală sau prin tratament local.

Modalitatea si protocolul de administrare se stabilește în funcție de tipul de cancer, de stadiul evoluției bolii și de starea pacientului.